Keratopatiile sunt afectiuni ale corneei in care una sau mai multe din aceste caracteristici sunt modificate:
- pierderea de transparenta a corneei: distrofii corneene (cel mai frecvent genetice), macule sau leucoame (opacitati) corneene de cauze diverse etc.
- cresterea grosimii corneei: edeme corneene de diverse etiologii; unele au cauze genetice, dar cel mai frecvent, apar postoperator
- dimpotriva, subtierea corneei, de obicei pe fondul unei deformari neregulate a acesteia: keratoconus si alte ectazii corneene (a se vedea si mai jos)
- keratopatii sicca, date de "uscaciunea" ochiului, respectiv o insuficienta cantitativa si calitativa de secretie lacrimala ("sindromul ochiului uscat"), mergand pana la modificari severe de structura corneana, cu perforatie si pierderea vederii
Pe langa aceasta categorie de keratopatii, de tip cronic, cel mai frecvent degenerative sau sechelare, exista si afectiuni corneene acute, care in general, reprezinta urgente de tratament:
- keratite si keratoconjunctivite infectioase (microbiene, virale, fungice, etc.)
- corpi straini corneeni, eroziuni si ulceratii corneene (traumatice sau infectioase), care se pot suprainfecta, mergind pina la abces cornean
- plagi corneene, perforante sau neperforante
Exista si o a treia categorie de keratopatii, cele secundare chirurgiei refractive, care apar ca posibile complicatii ale acesteia - din fericire, rare:
- keratita "sindromul Sahara", aceasta fiind o reactie inflamatorie post-Lasik, tratabila cu picaturi anti-inflamatorii
- infectii, pana la abcese corneene, aparute sub voletul corneean - pot fi grave, dar, de obicei, se vindeca sub un tratament mai intens local
- "macerarea" voletului coneean, ca urmare a unei deficiente de tehnica operatorie
- ectazia corneana post-Lasik - consta in deformarea neregulata a corneei, care poate aparea dupa cativa ani de la o operatie Lasik efectuata pe o cornee prea subtire
Keratopatii - diagnostic
Diagnosticul keratopatiilor se bazeaza pe examenul clinic, biomicroscopic si imagistic.
- Examenul clinic - simptomatologie:
- scaderea acuitatii vizuale in diverse grade, ce nu poate fi corectata prin dioptrii
- in cazurile acute, pot fi asociate si alte simptome – ochi rosu, dureros, lacrimare, fotofobie (sensibilitate la lumina), un eventual istoric de traumatism ocular
- Examenul biomicroscopic e esential pentru diagnostic: se pot observa grosimea si forma corneei, precum si tipul si localizarea leziunilor sau opacitatilor de la acest nivel.
- Diagnosticul poate fi ajutat de diverse masuratori (diagnostic imagistic), ce se efectueaza cu aparate extrem de sofisticate si precise:
- topografie corneana, esentiala,de exemplu, in keratoconusul incipient
- pahimetrie corneana
- endotelioscopie corneana (aprecierea numarului si morfologiei celulelor endoteliale) tomografie de cornee (HRT si OCT de pol anterior)