Echipa Centrului oftalmologic Oculus a fost invitată la cel mai important congres oftalmologic anual britanic, organizat de Royal College of Ophthalmologists
Bucureşti, 27 mai 2014 - Dr. Ozana şi Cristian Moraru de la Centrul oftalmologic Oculus au revenit recent de la Birmingham - Marea Britanie, unde au fost invitaţi, în perioada 21-23 mai a.c., de către Royal College of Ophthalmologists, la cel mai important congres oftalmologic anual britanic. Reputaţii chirurgi români au fost invitaţi să prezinte, în cadrul acestui congres, ultimele tehnologii în operaţiile de pol anterior, în special tehnologia FemtoLaser şi Verion în operaţia de cataractă asociată cu astigmatism.
În cadrul simpozionului de specialitate la care au participat chirurgii Oculus, prezenţa românească a fost salutată entuziast - cu sala arhiplină şi cu discuţii interesante la sfârşitul prezentării. Centrul Oftalmologic Oculus este singura clinică de profil din România şi din Europa de Est care deţine un astfel de echipament tehnologic de ultimă generaţie. Sistemul Verion alături de întreaga suită "Cataractă Refractivă" e singurul din zona est-europeană, din cele doar trei prezente în întreaga Europă.
“A fost o experienţă interesantă, într-o ţară în care serviciile medicale şi sistemul medical funcţionează din ce în ce mai bine. Dar, în primul rând, a fost o experienţă în care am reuşit să le arătăm şi britanicilor că oftalmologia românească (sau o parte din ea) nu e cu nimic mai prejos faţă de cea vest-europeană sau americană”, a declarat dr. Ozana Moraru (foto) la revenirea în ţară.
Chirurgii Oculus sunt singurii oftalmologi români invitaţi de diverse organizaţii de profil europene şi mondiale să-şi prezinte experienţa la cele mai înalte foruri de specialitate din lume, atât prin conferinţe teoretice, cât şi prin sesiuni de operaţii în sistem Live, iar această prezenţă la Birmingham nu a făcut decât să confirme aprecierea pe care colegii europeni o au la adresa chirurgilor acestei clinici autohtone.
Despre Oculus:
Înfiinţat în 1993, Centrul oftalmologic Oculus este prima clinică de microchirurgie oculară din România şi cea mai mare clinică oftalmologică privata din ţară, atât ca personal, numărând 57 de angajaţi, cât şi prin amploarea serviciilor medicale (consultaţii şi operaţii): 8 cabinete în care sunt consultaţi şi trataţi zilnic în medie 200-250 pacienţi, două săli cu trei mese operatorii, efectuându-se aproximativ 550-650 operaţii pe lună. Clinica oferă servicii acoperind aproape întreaga gamă de specialităţi medicale oftalmologice: chirurgia cataractei, chirurgia glaucomului, chirurgia refractivă, chirurgia dezlipirii de retină şi tratamente tip laser pentru afecţiuni vitro– retiniene.